Sfaturi utile

Poziţia corectă la volan.

Conducerea se poate transforma dintr-o distracţie într-o muncă grea, dacă poziţia la volan nu e corectă.

Omul este aranjat în aşa fel încât poate efectua şi un anumit lucru doar dacă se află într-o anumită poziţie. În cazul în care aceasta este departe de ideal, scade viteza de reacţie, apare mai devreme oboseala, şi apar chiar şi boli profesionale.

În procesul de conducere al automobiului muşchii corpului nu trebuie să fie în permanenţă în tensiune. Greutatea corpului ar trebui să fie transferate în perna şi spătarul scaunului, iar pe volan să fie transferată doar greutatea mîinilor. Testul cel mai simplu - încercaţi să desprindeţi în acelaşi timp, piciorul de la podea şi mâinile de pe volan. Dacă nu s-a primit, stai în mod necorespunzător.

Capul - nu este doar centrul de control. Dacă îşi schimbă poziţia, în mod reflex se modifică şi tonusul musculaturii scheletului. Când capul e înclinat înainte sau înapoi are loc schimbarea involuntară a poziţiiei mîinilor. În plus, abaterea capului de la linia verticală încalcă circulaţia de sînge în vasele sanguine şi conduce la o defecţiune a aparatului vestibular. Poziţia optimă a „centrului de control" – strict verticală (vîrful capului să privească în sus).

Poziţionarea mîinilor pe volan, de regulă, se „ilustrează" prin utilizarea unui ceas. Poziţia corectă - mâna stângă de la 9 până la zece şi jumătate, dreapta - de la două şi jumătate pînă la 3. după cum demonstrează experienţa sportivilor, mâinile trebuie să fie uşor îndoite la coate. Aceasta permite reacţia rapidă şi eficientă la schimbările condiţiilor de drum prin virarea volanului într-o parte sau alta în.

Picioarele trebuie să fie plasate în aşa fel încât pentru a apăsa pedala să fie suficient mişcarea uşoară a piciorului, fără a ridica călcîiul de pe podea. Picioarele îndoiate puternic la nivelul articulaţiilor genunchiului poate interfera cu coloana de direcţie sau volan, iar dacă împingeţi prea tare scaunul, va fi greu utilizarea pedalelor. Uneori nu se poate regla scaunul astfel încât toate comutatoarele să fie uşor accesibile. „Prioritare" sunt cele pe care le folosiţi în mod constant. Acestea sînt semnalizatoarele de direcţie şi cele luminoase. Funcţionarea ventilatoarelor termice (aer condiţionat) va fi necesară mult mai rar, şi gestionarea „muzicii" pot fi efectuată cu telecomanda. Niciodată nu procedaţi astfel

 

„Al şaselea simţ".

Reglarea spaţiului de muncă nu trebuie orientată la vizibilitatea capotei. Secţiunea drumului direct în partea din faţă a capotei este controlat doar în timpul parcării, iar în această situaţie se poate de aplecat înainte în caz de necesitate. Este mai bine să vă antreneaţi ca să simţiţi gabaritele maşinii. Aceasta se primeşte cel mai bine in procesul efectuării exerciţiului „şarpe" - conurile de plastic pot fi foarte bine înlocuite cu sticle de plastic pe jumătate umplute cu apă.

 

Opţiuni suplimentare

Multe maşini moderne au capacitatea de a regla scaunul şoferului într-un mod mai extins. Nu mai este o raritate ajustarea coloanei de direcţie. La mai multe maşinile este posibilă reglarea spetezei scaunului, înălţimea şi unghiul de înclinare al pernei scaunului şi chiar intensitatea suportului lateral. Dacă maşina dvs. oferă astfel de posibilităţi, algoritmul adaptării locului de muncă poate diferi de modul descris. De exemplu, prin reglarea poziţiei longitudinale a scaunului, dvs. ajustaţi unghiul de înclinare a spetezei şi, dacă poziţia nu vi se potriveşte, încearcaţi să compensaţi neplăcerile create de reglarea coloanei de direcţie şi înălţimea scaunului. Apoi prin reglarea spetezei scaunului obţineţi ca spatele să fie în poziţie dreaptă şi să stea fixat de spetează, şi ajustaţi-vă părţile laterale de sprijin.

Conducătorilor auto, al cărui fizic este diferit de standard folosit de designeri, va avea nevoie, de asemenea, de a schimba ordinea de ajustare. Persoanele scunde trebuie cel mai bine la început să seteze înălţimea scaunului. Ele sunt nevoite să se deplaseze înainte până la capăt şi să oprească scaunul aproape în poziţie verticală. Chiar şi în acest caz includerea treaptei a cincea, fără să se mişte de pe scaun, nu este posibilă. Trebuie de orientat la utilizarea treaptei a treia, ca cea de-a cincea, se foloseşte mai puţin.

La fetele cu parametrii de fotomodel apare o altă problemă: în cazul în care picioarele sînt uşor îndoite, nu este suficientă lungimea mîinilor şi e necesar de a muta scaunul înainte. Dacă este posibil, trebuie să coborîţi mai jos sau să trageţi spre sine coloana de direcţie.

Oamenii cu braţele lungi şi picioare scurte trebuie să meargă „semi culcat" sau împingă volanul.

Dacă maşina este condusă de o femeie cu o mărimea la pantof 34-35, uneori, ar fi oportun să se ataşeze la podea sub covorul de bord, un suport, ca atunci cînd foloseşte pedalele să nu apară probleme. Atunci când alegeţi o maşină, este mai bine să se acorde prioritate la modele cu pedale podea sau echipate cu unitate de picior ajustabil. Încercaţi să reglaţi scaunul „după sine" direct în salonul auto.

 

Minunatelor doamne

Doamnele în procesul de selectare a maşinii trebuie să se conducă nu atît de culoarea şi aspectul automobilului, cît de confortul de a sta pe scaun. Din păcate, designerii elaborează locul de muncă în dependenţă de „forma medie" a bărbatului, vizînd raportul dintre lungimea corpului, mîinilor şi picioarelor. Practica arată că la femeile, în special cele scunde şi înalte, cu picioarele „pîna la urechi" apar probleme cu adaptarea la locul de muncă mult mai mult decât la bărbaţi. Deci, alegeţi o maşină, unde vă puteţi aşeza confortabil la volan. Pentru aceasta, e bine ca automobilul să aibă un număr maxim de ajustări ale scaunului, volanului şi pedalelor de putere.

Acordaţi atenţie poziţiei şi modalităţii de adaptare a oglinzi, uşurinţa de a include (comuta) şi disponibilitatea tuturor pîrghiilor şi butoanelor. Scaunul nu trebuie să fie prea moale sau tare, sarcina lui - să fixeze corpul dumneavoastră şi să-l menţină într-o poziţie confortabilă.

www.autocentre.ua